ULTIMELE ZILE ALE SOARELUI… (DIN DURERE, PENTRU TATA…)
“Ultimele momente nu vor putea fi descrise, pentru că ultimele momente nu există…” (Ghenadie Nicu)
Ziua I
*Lumina cea din urmă…
“…-s-a stins….lăsați-l ,…Tata, Tata…. Sunt aici…am venit…mă auzi??????!!!!!!!!!!!!!!……… Nu………………………………………………..”
…suntem morți….am murit…..cu toții, fără tine….am murit aici pe Pământ, fără tine, fără zâmbetul tău falnic… și coroana de lumini din ochii tăi….plini de poezie….
Unde ai plecat??? DE CE?……
Se zice că încă preț de șapte minute, creierul încă mai funcționează și urechile aud, …ei simt… atât că , nu se mai pot mișca… dar,… le puteți spune, totuși, că-i iubiți, că le sunteți alături, că e totul în regulă, ca să nu aibă și să nu simtă frica, pentru că pleacă, …doar,… după asta, rămâne… o legătură …, adică anume această legătură…. foarte puternică, foarte strânsă, care… te va urmări toată viața, câteodată îți va da planurile peste cap, oprindu-te de la o prostie… alteori , obligându-te să te orientezi către cealaltă extremă…, spre un viitor mai luminos…, fiindcă ei… rămân tot părinți… Să țineți minte asta: dupa “trecere”…, continuă să fie tot părinții noștri… mângâindu-te atunci când nici nu te aștepți…, în asta constând toată poezia meseriei de părinte….
Ziua a II-a
*Ghenadie Nicu, poet, bunic, părinte…
“Ghenadie Nicu se serveşte ca şi în trecut de un vocabular select, vehement-neologistic, de o anume grandilocvenţă a neologismelor, caută să le dispună în poziţii inedite aşa cum procedează maestrul de şah cu figurile de pe tablă, dar expresia sa are un contur mai regulat, este mai puţin obscură.”
Grigore Chiper (Contrafort, 2008, nr 8-7)
“Postfața lui Nicolae Leahu surprinde esențialul: poezia lui Ghenadie Nicu este “fantezistă” și caleidoscopică, pe când eul liric, tulburat de o nevoie irepresibilă “de certitudine”, nu descoperă în jurul său decât “realități aproximative” si un timp “imposibil de reprezentat”…”
Adrian Ciubotaru( Posfata, “ Un link spre nicăieri”, 2019)
“ poate că-i mai bine să ne luam și noi câte o gură de împrumut
că actuala sireacă arată ca o tarabă cu second-hand
gurile de împrumut sunt întotdeauana pline de surprize
nu știi niciodată la ce să te aștepți
și pot juca o festă taman când îți iei un elan impozant
Și ce credeai tu acolo
în forul acela interior
Că e grav și profund
Poate fi o simplă prostie glazurată
aș încheia totuși pariul pe bune!
Pentru-nu râdeți-tensiunea dialectică
Între sinele despre care nu știu mare lucru
(chit că țin ca tot înfricoșatul un jurnal)
Și acest delegat infidel și malitios:
la senectute e plin de învățăminte să vezi ce poate o dantură
care și-a crescut în anii de masticație
o conștiință proprie
și în seri ca asta
când lava îți inundă neuronii și cazi-
o cădere liberă în golurile din care s-ar zice că ești format-
te asumă tupeist și tutelar
cu cât mai tupeist
cu atât mai tutelar”
A scris…, de fapt, scria cu înfrigurare…, nefiind sigur de puținul timp care i l-a mai rezervat Cel de Sus, care hotărâse în profeția Lui…, că ar fi bine ca tata să plece…, înainte de tot amalgamul de lucruri năucitoare, care aveau să se întâmple: pandemie, lockdown… slujbe pierdute, sărăcie… imposibilitate de a merge la un medic , cât de “chior” n-ar fi el…
Poate că, da, într-adevar, ar fi fost mai bine primit, vorba poetului: “să ne luam câte o gură de împrumut”… pentru ca să putem da glas acestor realități grele, dure, neîndurătoare cu noi toți, dar și cu mama mea,… pentru care, el, poetul si tatăl… a fost tot, a fost sufletul și ochii ei, a fost acea “gură de împrumut”, care atunci când, era nevoie, “mastica profund” și “ mușca tranșant”, fără a lăsa spațiu de interpretări, luând apărarea propriului vlăstar, până la sânge…, aducându-l pe adversar, la delir…, și făcându-l să abandoneze irevocabil… discuția… Da , așa era Tata Ghenadie, bunicul ultramodern, părintele și poetul Ghenadie Nicu…
Când a plecat… au rămas toți…, înr-un fel… pe cont propriu… liberi să muște și să dea o replică oricât de curând, ghidași însă de El, cel din lumea de dincolo, vocea de dincolo…, care și acum, în momentul de față, bănuiesc…, ba nu, susțin cu tărie, că veghează urma condeiului meu…
Ziua a III-a
*Ghenadie Nicu, “… apropo de metodele realismului socialist” (Publicat cu patru zile înainte de final…)
“Nu se putea imagina, pe atunci, o contestare la scenă deschisă a metodelor realismului socialist şi în genere a regimului, o situare polemică în raport cu preceptele oficiale. Nici samizdat-ul nu s-a practicat în Basarabia acelor ani. Dar ceea ce au izbutit aceşti scriptori solari are, repet, valoarea unei insurgenţe. Ei au descoperit un mod fericit de a se sustrage tiraniei realului, de a deroga de la comandamentele partidului; în ultimă analiză, de a-şi adjudeca nestingheriţi, fără a pactiza, ca antecesorii lor, cu diavolul, naturaleţea discursului poetic, starea de graţie…. Este foarte interesant să aflăm cum s-a produs acest fenomen, ce a determinat, în momentul X al istoriei, într-o provincie urgisită a fostului imperiu sovietic, un grup anume de oameni să se solidarizeze – bine, nu programatic, dar intuitiv oricum – întru contestarea implicită a principiilor curente, altminteri obligatorii pentru scriitori? Scotocind migălos prin cuferele biografiei şi ale istorie (accidente pubertare, întâmplări miraculoase în copilărie, figurile părinţilor, învăţătorul de litere, primele cărţi citite, chipul bibliotecarei din sat, şcoala, serpentinele academice, lecturile constitutive etc.), am descoperi, în cele din urmă, tărâmul unde au gestat textele generaţiei, culisele unui remarcabil demers literar, care a readus normalitatea în câmpul literaturii şi a pregătit terenul pentru sincronizarea cu marea literatură română.
Totul telescopat, evident, cu analiza punctuală a textelor, catagrafiind minuţios imaginarul şi liniamentele poeticii pe care generaţia şi-a elaborat-o decantând cu atenţie figurile de profunzime; o cronică, altfel spus, a facerii, de unde şi acest mot-valise îngăduitor şi cu escapadele sociologice: mitopo(i)etica…”
Ghenadie Nicu, “Cum ar fi arătat Iliada şi Odiseea, dacă Homer ar fi avut laptop şi ochi limpezi?”, Ziarul „Iași”,15 august 2019.
Vă îndemn și mă îndemn, de altfel, să ne lăsăm pătrunși de aceste rânduri devenite, vorba lui Emilian Galaicu-Păun: ”testamentare”, încercând să ajustăm viziunii și gândirii proprii, valoarea lor incontestabilă… care denotă un parcurs al reînvierii literaturii basarabene, identificat și sincronizat cu :”marea literatură română”… începutul unei mari și fascinante epoci literare…
Ziua IV
*“Să mâncăm ceva mai întâi…”
19.08.2019
Zi senină aparent…Oare ce o fi făcând… și cum se mai simte??? Așteptăm oaspeși, pregăteli, chestii… de rutină… Bucurie? Și da, și nu… și da, și grija mai mult…
Oare de ce nu a mai dat semne bunicul, bietul de el??? Oare o fi având iar febră??? Oare ar fi bine mai spre seară să-i dăm totuși un telefon, poate se va externa și facem și noi o “escapadă” în oraș, la o cafea și o plăcintă cu vișine???
Bunicului îi plăcea la nebunie să mă distreze cu orice preț, râdeam deseori cu gura până la urechi…
Mă alinta sunetul tastaturii de la calculatorul lui…, adormeam , ascultând discuțiile la telefon, despre ce s-a mai scris și publicat…, mă amuza enorm când discutam ca doi oameni maturi, deși eram , o “bobiță” de fată))), mică de 5 anișori doar, pe atunci… Era cel mai minunat bunic, mereu mă aștepta cu masa gata , în pauzele de prânz de după școală, pentru ca mai apoi să mă ia cu el până la Uniiunea Scriitorilor, la vreun recital de poezie, apropo, unde am și cunoscut o seamă de scriitori, poeți. Totusi, trei nume mi-au rămas bine întipărite în minte: Vladimir Beșleagă, Emilian Galaicu-Păun, Titus Știrbu…, ultimul și fiind cel care l-a condus pe ultimul drum…
Orele 19 și ceva…
Un sunet…Chestii de genul: “ce faci, ai febră?…, aoleu… venim, nu??? a,… bine… Poți vorbi, ok, nu te reținem…, ok , este dificil să respiri??? Bine, tati… ne auzim mâine de dimineața…, Noapte bună”… Ultima dată, i-am urat noapte bună, pe 18…
Orele 5 dimineața…
Emoții…emoții și speranțe că poate nu e drept… deși totul era evident… Agitație mare… momente de profundă stupoare…Totuși nu m-am așteptat… Mi-a promis că ne scoate în oraș când se face bine… mi-a promis că “nu face figura totuși”…, nu încă…
Cerul ?… Înnorat,… frig de dimineață, desș e august… o ambulanță și doi ochi senini, la fel de senini, și la fel de calzi, încă…, stau de vorbă în curtea blocului… știind că deja au același itinerar…
Durere sfâșietoare,… totuși,…privirea la fel de tranșantă și protectoare în același timp, parcă dând ultimele indicații…
Odihnește-te în pace, dragă Tată…!
“…am sentimentul și chiar certitudinea că timpul s-a dilatat…” (Ghenadie Nicu)
Ghenadie Nicu
AUTORI: COTOROS RALUCA (profesor de limba engleză) și COTOROS AMELIA (elevă în clasa a VIII-a „E” la IPLT „Ginta Latină”)